PELERIN PRIN BUZĂU!

 Weekend in Dealul Ciolanu si Valea Buzaului.

Vara torida si un nou sfarsit de saptamana cu vreme buna, as spune perfecta pentru o evadare din cotidianul urban de zi cu zi.  Asa ca imi propun sa merg undeva unde sa-mi pot regasi linistea, oferind  sufletului o adevarata portie de frumusete si spirualitate.

Toate bune si frumoase !  Imi culeg toate informatiile necesare de pe net in ce privesc mijloacele de transport in comun, fac bagajul cu strictul necesar si cum era de asteptat, pornesc in ziua stabilita catre Gara Vest, unde nu ezit sa ma inbarc in trenul care ma duce mai aproape de destinatia dorita.

Ajuns in Gara Mare a Buzaului, conform informatiilor culese de mine, … stiam ca trebuie sa merg la Autogara din celalalt capat al orasului, pentru un microbuz care sa ma duca direct pana la Manastirea Ciolanu. Timpul era totusi ‘in scurt, iar eu imi fac griji sa nu pierd cursa respectiva.

Ei da ! … Nu s-a intamplat asa …

foto : Palatul Comunal / adevarata bucurie pentru privire.

Ajuns la Autogara din zona “XXL” de atunci, aflu ca respectiva cursa nu pleaca de aici si ca s-ar forma undeva pe o strada din apropierea garii, de unde tocmai venisem, deoarece nu are autorizatie ori ceva de genul asta, … in fine, nu prea am inteles exact.

Cert este, ca nu mai aveam nici o sansa sa mai ajung la timp. Asa ca, singura varianta gasita de moment, era sa merg cu un alt microbuz care urma sa plece de aici pana pe la bariera Vernesti, in apropierea careia s-ar afla o statie prin care trece si micobuzul de care eram interesat eu.

Posibilitatea sa ajung inaintea lui si sa ma urc de acolo, era varianta cea mai la indemana pentru a ajunge fix la destinatia propusa.

Dupa toata aceasta nebunie si pentru a nu ma lungi prea mult, pot spune ca in zadar am tot asteptat in statia respectiva, … fie trecuse ori, cine stie ?…  Timpul trecea incat se facu ora 11.00. Destul de tarziu, pentru ceia ce imi propusesem eu.

Nu-mi ramanea decat sa renunt, ori sa plec pe Valea Buzaului, cu primul tren …

Norocul a facut sa gasesc o ocazie care sa ma duca pe Valea Niscovului pana la Hales, de unde  indicatorul din intersectie, imi indica alti 7 Km. pana la Manastirea Ciolanu. Hmm, … cam mult ! …

Drum pe care il voi face cu “auto-pingeaua”, adica pe jos, prin caldura torida a verii.

Zis si facut, pornesc hotarat si plin de entuziasm prin aceste locuri noi pentru mine, catre  Manastire, admirand cateva din casele de pe margina soselei mai intai, dupa care continuind drumul pana ce am iesit din sat si am ajuns langa zona impadurita a dealului.

Caldura icepe sa se mai estompeze “oleaca” cum se mai spune prin zona, datorita umbrei oferita de padure, iar eu sunt incantat de privelistea zonei de agrement ce margineste soseaua pe ambele parti si observ, pana si persoane refugiate pentru recreere, cu rulote si gratare, razlet pe toata aceasta zona.

Paseam moderat printr-o atmosfera linistita, bucurandu-ma de peisajul inconjurator pana ce iata-ma ajuns la Hotel Mc Pietroasa din apropierea Poienii Pinului, unde ma abat pana langa, il inspectez cumva din curiozitate, reluindu-mi apoi mai departe treseul pana in zona Taberei Poiana Pinului, si tot asa mai departe pe urcusul catre Manastire, … printre pinii inalti si zveti ce margineau soseaua.

Vine un moment in care hotarasc sa fac o mica pauza de odihna si de masa, timp in care ma bucur din plin de linistea padurii, intr-un aer cu adevarat curat, pe fondul fermecator al ciripitului de pasari… Super fain, moment ! …

Totusi nu intarzii mult in acest loc, fiind constient de drumul lung, ce urma sa il fac.

Asa ca, … dupa alti kilometrii parcursi ajung in apropierea Manastirii Ciolanu, a carei constructie o zaresc mai intai dintr-o curba a soselei, printre cengile pline de rod ale unor pruni grasi, de la marginea drumului.

Fructe din care aveam sa gust, cu multa pofta.

Manastirea Ciolanu / Un loc minunat si deosebit, unde nu ai cum sa nu descoperi linistea de care ai nevoie, ori bucuria impliniri dorintei de a fi acolo, si spun din ceia ce am simtit de multele dati, … atunci cand mi-a fost dat sa ajung pana aici.

Sa te tot plimbi prin incinta Manastirii, ori pur si simplu sa lenevesti la umbra deasa a teiului secular, contempland linistea inconjuratoare cu priviri ratacite si ganduri felurite, care sa te scoata definitiv din problemele apasatoare ale cotidianului de zi cu zi.

Este ca si cum te-ai detasa cumva intr-o alta lume, perfecta si frumoasa.

In toata aceasta perioada fiindu-mi dat sa pot asculta si povestea unui calugar, despre un pelerin venit de departe, se pare ca de prin zona Sibiului, tot pe jos pana aici. Incredibil dar adevarat !

Este confirmarea a ceia ce tocmai faceam si eu prin drumetia de fata, buna pentru suflet.  Adevarata dovada de curaj si vointa …

Toate acestea m-au determinat de a continua pelerinajul calatoriei, mai departe catre Schitul Cetatuia de pe Varful Dealului Ciolanu.

Pentru a ajunge pana acolo, mai intai am tranversat o parte din Tabara de Sculptura Magura, printre statuile din piatra creeate prin anii ’70/’80., astfel pornind din zona lacului de pe langa Manastirea Ciolanu, si urcand pana la marginea poienii.

Aici am tot cautat cararea ascunsa care duce catre Cetatuia, ceva vreme … intocmai cu povestirile scrise si de  multi alti drumeti. Greu de gasit …

… Traiam cumva in vechi amintiri, odata cu povestirile supuse de Maica Stareta a Schitului Cetatuia, cu ani in urma, atunci cand mi-a fost dat sa ajung pentru prima data, acolo.

A fost adevarata aventura, atunci … plina de adrenalina prin necunoscutul acestor paduri, impreuna cu fiul meu.

Ratacind traseul ce pornea de la Schitul Cetatuia catre Manastirea Ciolanu, sub presiunea unei posibile furtuni, insotite de tunete infundate si intunecimi cetoase, iscate instantaneu.

…”Sunt locuri sfinte, incarcate cu multe energii, unde insusi Regele Carol I. ar fi ratacit drumul…” imi spunea pe atunci, si Maica Stareta …

De asemeni imi mai vin in minte multe alte dati, cand … copil fiind, am ajuns prin aceste locuri in aceasta faina Tabara de Sculptura, care efectiv se contura pe atunci, fiind o adevarata mandrie buzoiana .

In fine, descopar  cararea catre Cetatuia, ascunsa bine dealtfel de frunzisul des … Astfel pornesc catre Varful Dealului Ciolanu, intr-un urcus destul de sustinut prin desisul padurii.

Dupa ceva mers la deal, observ o femeie care se odihneste la marginea cararii cu bagaje si desagi. Ma intreb cum de nu am auzit nimic… De unde vine si unde se duce ?…

Dau binete si incepem o conversatie banala, in urma careia descopar detalii despre tot felul de intamplari din zona.

Aflu si traseul care sa ma duca la Ciuta, de la Cetatuia pe la “Cruciulita”, si unde ar fi trei carari care ar putea sa incurce drumetul, daca nu alege corect… Ramane de vazut cand ajung acolo .

Din vorba in vorba, iata ca am ajuns sus pe deal, laga Schitul Cetatuie unde ne-am despartit, indreptandu-ma de acum singur mai departe catre Varful Cetatuia…

La varf, ma bucur de frumoasele privelisti oferite de panorama Vaii Buzaului si fac fotografii care sa imi aminteasca peste timp de toate aceste locuri.

Zabovesc destul incat sa ma satur de aceste privelistii si imi amintesc de anul cand am ratacit cu fiul meu, exact pe aici, indreptandu-ne in mod gresit catre Viperesti.

Dar atunci spre ghinionul meu, m-am si accidentat intr-o capcana, ranindu-ma la un picior destul de rau, incat baiatul imi spunea ca “… sangerarea atrage ursul “, cum vazuse si auzise intr-o emisiune tv.

Spre norocul nostru nu s-a intamplat asa, iesind cu bine din toata acea aventura.

Dupa toate aceste amintiri, pornesc hotarat catre Schitul din apropiere, unde de asemeni vizitez vechea Biserica cu Hramul Schimbarea la fata si schimb cateva cuvinte, cu una dintre maicutele de acolo.

Locul este frumos si asa cum era de asteptat si aici m-am simtit minunat, bucurandu-ma ca am reusit intr-o singura zi, sa ajung pana aici, … pe jos, singur.

De acum urma o alta portiune de traseu, total noua si necunoscuta pentru mine, pana la Ciuta. Localitatea unde se spune ca insusi Voievodul Mihai Viteazul s-a oprit cu ostenii sai, facand un popas in incursiunea sa catre Transilvania, in vederea reintregirii tarii la 1599. Aici fiind vanata o “ciuta”, de unde vine si numele acestui sat. …

Traseul de la Schitul Cetatuia porneste imediat de langa acesta, coborand pe langa un zid din pietre (vechi), de presupusa provenienta Geto-Dacica, catre “Izvorul de la Cruciulita “.

Admir contorsiuni ciudate ale unor trunchiuri de copaci, dupa care cobor si cobor pana ce dau de izvorul amintit mai sus. Aici ma opresc si imi spal mainile si fata cu apa rece si proaspata, apa care se scurge intr-un jgheab cioplit in piatra, deasupra caruia troneaza parte dintr-o cruce veche. “La cruciulita”.

Privesc zona si nu stiu de ce linistea padurii imi da fiori …

Puteam alege o alta varianta de traseu, respectiv pe drumul ce leaga Schitul de sosea pana la “Trei cruci” si apoi pe langa Nifon in jos, … dar pe aici, era cu mult mai scurt traseul si apoi eram sa spun, intr-o noua si necunoscuta provocare asumata.

Asa ca … aleg una din cele trei carari ce porneau de la “Cruciulita”, cei drep nu foarte convins a fi cea corecta si incep coborarea.

O coborarare din ce in ce mai dificila, care nu-mi oferea vizibilitate la distanta, datorita unui lastaris.

Un lastaris care dupa un urcus si mai apoi un coboras fortat, imi ingusta cararea din ce in ce tot mai mult.

M-am oprit si am analizat directia urmata si care imi dadea impresia de a fi gresita, din punct de vedere al orientarii mele.

Nu-mi ramanea decat sa ma intorc, desi parca nu as fi vrut …

Asa ca ma intorc, alegand o alta carare de la “Cruciulita”, care s-a dovedit a fi corecta si mult mai bine conturata fata de prima aleasa, si care m-a dus usor, fara probleme la vale, prin padure.

Tufe de ferigi si fragi copti, au complectatat peisajul ce marginea aceasta carare, pana ce am ajuns intr-o poiana cu pruni plini de road, reper despre care imi vorbise si femeia intalnita.

Astfel am continuat mai departe printre pinii inalti de la marginea padurii, catre baza dealului.

Aici am nimerit in apropierea unei tabere ambulante de rromi, la marginea satului.

Ma si gandeam, cum acestia pusi pe chef ma vor lua la intrebari. Dar ce puteam face, … nu era decat sa imi continui drumul, incercand sa evit cat mai mult tabara respectiva.

Intrebarile curioase ale acestora s-au dovedit a fi lipsite de rautate, incat la final m-au indrumat in mod corect catre puntea ce tranverseaza Raul Buzau.

Deja tarziu, catre seara, simtindu-ma destul de obosit dupa multi kilometri parcursi pe jos de la Hales, urcand si coborand peste Dealul Ciolanu pana la Raul Buzau, aproximativ vreo 15 Km. urma sa inoptez la Parscov, desi pana acolo mai erau inca cativa kilometrii de parcurs …

Am tranversat puntea amintita mai sus, rustica si spectaculoasa de unde am pornit o bucata de vreme sa merg pe prundul Raului Buzau, fotografiind tot ceia ce imi atragea atentia si bucurandu-ma inca (desi obosit), de frumusetea aceasta a locului.

Erau grupuri de copii la scaldat pe malul celalalt al raului si toata acea agitatie imi amintea de frumusetea copilariei de odinioara a serilor de vara.

Zapuseala serii si oboseala imi facea tot mai anevoios finalul calatoriei acestei zile. Dupa kilometrii de asfalt prin Badila si Afumati, iata-ma dar ajuns la Parscov unde urma sa inoptez si de unde a doua zi aveam sa urc la “Muche” pana langa Padurea Colnic pe Dealul de vis-a-vis, a Dealului Ciolanu.

~ Clipul povestii de mai sus, in mai multe imaginii ~

 

Locuri faine despre care am mai povestit cu alte ocazii, cu prvelisti si panorame catre Valea Buzaului si Valea Balanesei.

Dupa toata aceasta calatorie de weekend, undeva dupa orele amiezei porneam din nou catre casa, cu amintirea unor impliniri realizate, incat sa pot incepe o noua saptamana, la oras.

 

Comments

comments