Singur pe inaltimi, de Sf. Andrei !

~                                                  … MUNTII BUCEGI / 30 noiembrie, ‘alt an …                                      ~

 

Undeva, pierdut in timpul amintirilor trecute, povestea aceasta imi pare atat de aproape acum, desi de atunci s-a scurs fix un an.

… Ei bine, consider ca trebuie mentionat momentul acela datorita farmecului, unei frumuseti aparte a muntelui, descoperita atunci.

Cu fiecare pas facut, era tot mai vizibil cum ca toamna lua sfarsit chiar atunci, oferind stafeta noului anotimp alb…

Iar eu involuntar, … am fost doar un simplu observator, trecator .

Iata dar o prima vedere asupra Statiunii Sinaia PH., unde inca este o toamna tarzie, cu mantie ruginie.

Mai sus, peisajul fiind intr-o continua transformare, care sa bucure privirea, dar si sufletul privitorului…

Sinaia – PH. / Drumul Cotei. (vederi luate din telecabina).

 

Sinaia / Prahova / Cota 1400. / Trecerea prin care, natura peisajului isi schimba nuantele coloristice.

 

foto : Zona Muntelui Furnica ( aproape de Cota 2000 ).

~ Cateva din  pozele de atunci… intr-o altfel de prezentare.~

O expunere foto. care sa aduca din atmosfera intalnita pe parcursul ascensiunii catre inaltimile Cotei 2000, insotit de sunet.

>POVESTEA< Matinal, pornesc din Sinaia cu telecabina pana la Cota 1400, de unde mai departe merg pe jos, pas cu pas, pana ce intalesc un prim obstacol, dand peste o “haita” de caini rataciti, undeva catre cota 1600, de care … reusesc sa trec cu bine, fluerandu-i prieteneste.

Si merg, urcand tot mai sus catre Cota 2000, minunandu-ma de peisajul momentului si amintindu-mi totodata prin comparatie, acelasi peisaj, la cum era el in culori de toamna aurie, intr-o alta drumetie.

Toate acestea si multe alte faze foto-video, fiind redate in clipul de mai jos.

 

Dupa putina ceata in spectacolul oferit de natura, iata’ma ajuns pe traseul de sub Varful Furnica, urmand traseul Platoului, in ideea de a surprinde cat mai mult din peisajul de la inaltime al momentului, in imagini memorabile, “zic !” …

… Eram intr-o drumetie in care nu imi propusesem un traseu anume, voiam doar portia de libertate in natura si ceva fotografii.

Ei bine, … trezindu-ma deja foarte singur pe acolo, ma minunez !… Eram pe unul din traseele intens umblate in mod normal, si observ ca nici macar urme ale unor “pasi pierduti”nu se pre vad prin zona. Totusi asa cum am mai procedat si de alte dati, intr-un curaj nebun calauzindu-mi pasii mai departe, imi  spun ca de fiecare data … “mai merg doar pana la prima cotitura, ori pana la prima culme de bellvedere, pentru o ultima fotografie” …

Cat si pana unde pot sa merg prin zapada neumblata ? Ma tot intrebam, cu o indoiala tematoare …

Brusc … un alt gand ma indemna sa continui mai departe, desi parca … acum in momentul scrierii acestei povesti, ceva parca incearca sa opreasca cursul normal al ei, fara nici o explicatie, … intrerupandu-mi  netul de doua ori si facand ca intreg textul scris intr-un moment de profunda inspiratie al amintirilor respective, sa-l pierd definitiv.

Asta e ! … Voi continua povestirea, desi simt ca am pierdut cate ceva din esenta cursivitatii de dinainte …

… Si cum spuneam, … brusc imi vin in minte (atunci), ca suntem in 30 noiembrie, zi mare si Sfanta, la doua zile distanta de ziua Muntilor Bucegi, a “piramidei” ce ofera energie benefica, pentru cei care cred cu adevarat in minunile Bucegilor.

Este momentul in care imi spun ca trebuie sa ajung si eu pana acolo, desi e trecut de mult de orele amiezii si traseul pana la Sfinx este destul … dar mai conteaza oare?!? … Poate mai e ceva din toata acea energia  de acum doua zile, ramasa si pentru mine. Nu degeaba am ajuns pana aici, si nu intamplator mi-a incoltit in minte aceasta dorinta.

Nimic nu este la voia imtamplarii, iar asta mi s-a demonstrat de nenumarate ori, in anumite momente ale destinului …

“Zis si facut”, in puterea gandului si pe aripile dorintei pornesc catre o tinta bine stabilita, de acum …

Uite asa, pas cu pas prin linistea si imensitatea platoului m-am indreptat hotarat catre Rezervatia cu jnepenis din Valea Pietrei Arse, efectiv intalnid doar perechea de corbi rataciti din pustietatea alba al intregului traseul parcurs, respectiv cei prezentati in foto. de la finalulu clipului anterior…

Dar nu ma plang … Intalnesc in schimb, multa liniste si multa, multa frumusete in tot acest peisaj redescoperit total altfel, de cum il stiam eu. Ce ziceti, am dreptate ? …

Cu mult in spate au ramas jnepenisul Pietrei Arse si silueta Muntelui Furnica, de unde tot merg si merg.

Ajung sa ma bucur de fiecare peisaj redescoperit in aerul rece al muntelui, cu crezul ca dupa ce imi voi atinge obiectivul propus ma voi intoarce poate cu telecabina de la Babele, la Busteni, … avand suficient timp la dispozitie pentru portia de energie. Asta numai daca, nu sunt persoane care pornesc  catre Busteni, pe Jepii Mari… Un traseu interesant de urmat acum, fiind tare incantat de privelistea zarita dincolo de marginea abruptului prahovean, in ce privesc toti acei nori pufosi din vale.

~( mai multe poze in clipul de la finalul acestui articol )~

Priviri ratacitoare catre zari si orizonturi tot mai indepartate, fascinau si imi dadeau parca aripi sa inaintez .

Bucuria vederii acestor privelisti imi umpleau sufletul, in toata aceasta calatorie fiind singur de la Cota 1400 si pana aici, de ore bune.

Acum in apropiere de destinatia propusa o fotografie cu peisajul parcurs si Muntele Furnica la orizont.

foto: Sfinxul; Babele si probabil masa de sacrificiu a Dacilor … 

La Babele si Sfinx, ce sa mai povestesc … Lume, lume, care mai de care, in plimbari scurte de altitudine, prin aerul rece si curat al muntelui, pana la Sfinx si imprejurimi ca mai apoi sa se reintoarca la  Statia telecabinei, pentru coborare … Tot o agitatie !…

SFINX / Bucegi.

Este acolo cineva care mediteaza (usor vizibil), semn ca nu gresesc in privinta prezentei energiei benefice de azi, de ziua Sfantului Andrei (Protectorul Romaniei).

… Numeroasele grupuri galagioase se tot perinda, admirand si fotografiind acest incredibil monument al naturii din Carpatii Meridionali, dupa cum se poate observa din imaginii. Multi poate au venit intaplator sau nu, poate ca au citit de fenomenele legate de aceasta perioada si de aceea sunt intr-un numar mare in aceasta zona, ori profita de vremea buna, … desi ma cam indoiesc, dar poate fi o explicatie la toata aceasta afluenta de lume …

Ce fac eu dupa ce m-am delectat o buna bucata de vreme prin zona Sfinxului si a Babelor, studiind grupurile si fotografiind peisajul inconjurator, sfidand cu stoicism taisul rece al vantului care imi biciuia neincetat, fata.

Gandul de a pornii din nou la drum, nu-mi da pace … Consider ca am intarziat suficient cat sa-mi iau  portia de energie. Asa ca plec catre telecabina in ideea de a cobori la Busteni, dar… imi este dat sa vad  oameni curajosi, care sunt deja pe traseu la oarece distanta de aici si par a se indrepta catre Jepii Mari …

Cineva imi spune ca nu ar fi totusi recomandat traseul respectiv in coditiile de fata. Eu insa pornesc hotarat sa ajung cumva grupul respectiv, pentru a nu fi iarasi singur, incat sa ma bucur si de marea de nori din vale.

Curand constat ca grupul avea doar chef de o plimbare pana la cabana, asa ca sunt din nou singur in goana mea.

Acum daca tot am coborat la vale, nu-mi ramane decat sa inaintez totusi pana la marginea abisului, pentru a ma bucura de marea de nori si a fura cateva cadre foto.

Zapada neumblata cu o usoara crusta de ghiata la suprafata imi ingreuneaza mersul, dar eu nu m-am dat batut nici de aceasta data si am continuat mai departe drumul, incat sa imi ating scopul propus, dupa care sa ma reintorc la telecabina. Mai era inca suficient timp pana la ultima cursa …

foto: Zona Babelor cu Statia de telecabina. (ramase cu mult in spate)

Si uite asa, am lasat in urma toata agitatia din zona Babelor, ajungand acolo unde mi-am dorit, la marginea Platoului …

Si daca tot sunt pe marginea Abruptului Prahovean, hai sa ne bucuram impreuna de minunatele peisaje pe care le-am surprins si despre care cred ca au meritat efortul. Ce spuneti ? Va plac ? …

In vale, o adevarata mare de nori. Marea care ascunde cu desavarsire intreaga Vale a Prahovei, oferind privirii un farmec aparte, intr-un peisaj de vis … Acolo undeva, tot in valea plina de nori se afla si Busteni, care acum dupa cum se poate observa, efectiv nu se mai vede…

Si uite asa, incolo si incoace … am inceput sa tot merg pe aceste margini ale abisului cucerind varf dupa varf : Jepii Mici, Cocora, ori Jepii Mari …

Am avut parte de imagini de-a dreptul superbe si cu adevarat spectaculoase, incat pana si unicitatea fenomenului Gloria mi s-a aratat, dezvaluindu-mi frumusetea sa.

Repet, amintind ca … toate acestea si multe altele sunt prezentate in clipul de la finalul acestui articol.

Continuind am hotarat sa ma intorc catre traseul din platou, pentru a apuca pe Jepii Mari, fapt care m-a dus prin niste vai de-a dreptul troienite, incat m-am scufundat destul de mult prin zapada aceia, obosindu-ma de-a binelea. Dupa, toata aceasta ‘cazna, a urmat si un urcus anevoios, ivit … si uite asa ajung in fine, pe culme la traseul initial care efectiv se bifurca intr-o alta coborare, catre Jepii Mari …

Cateva urme vechi prin zapada, usor sterse de vant imi indicau clar ca nu prea s-a mers in ultima vreme pe aici. Dar ce puteam face, Babele erau deja prea departe si nu as fi mai prins coborarea ultimei telecabine, iar pe unde venisem eu, … adica, Cota 2000 de la Furnica, de asemeni, drumul era destul de lung, incat riscam sa fiu surprins de noapte prin padure, la coborare. Singura solutie de la acel moment, fiind traseul Jepilor Mari.

Asa ca am inceput coborarea, dar ce sa vezi … Am ajuns intr-o zona mai joasa si intunecoasa, unde pana si soarele era ascuns de dupa o culme, iar ceata invaluia intreg jnepenisul din vale, dandu-mi senzatia  umbrei si a inserarii .

Am continuat sa cobor, orientandu-ma dupa singurele urme existente o buna bucata de drum, pana ce au disparut definitiv si totodata marcajul traseului, era de negasit …

Deja ma afundam in  ceata si asa m-am oprit, cautand in stanga si in dreapta printre jnepeni, adevaratul traseu. Ce gaseam isa, … erau doar carari infundate, facute de animalele muntelui. Poate ca eu am ratacit traseul, ori cine stie ?!…

Efectiv fiindu-mi imposibil, am renuntat in cele din urma intorcandu-ma catre Piatra Arsa …

Ajuns din nou pe culme, la lumina, vad din nou soarele sclipind si pornesc hotarat catre Piatra Arsa …

Inainte de jnepenisul Pietrei Arse, am intalnit o stana singuratica, iar gandul ca as putea inopta acolo m-a determinat sa o cercetez mai in detaliu.

… Aceasta nu prezenta siguranta, asa ca mi-am continuat drumul pe o scurtatura care m-a scos exact in terenul sportiv de la Piatra Arsa, pe care l-am tranversat in lungime, fiind nevoit sa trec si peste gardul inalt ce il imprejmuia,  pentru a scurta drumul . A fost cam dificil si trebuie sa recunosc ca m-am cam agatat prin acesta 🙂 …

Soarele se tot apropia de orizont, iar eu ma tot grabeam sa intru pe un alt traseu, respectiv pe Piciorul Pietrei Arse, catre Poiana Stanii Regale, pana la Castelul Peles din Sinaia.

Usor, usor am inceput coborarea pe traseul mentionat, un traseu destul de lung si impadurit dar minunat de frumos, asa cum mi-a fost dat sa il redescopar.

Cu speranta ca nu voi fi prins de noapte pe traseu, am inaintat rapid intr-o coborare mai fortata, facand uneori si zgomot pentru a speria eventualele animale salbatice, care ar fi putut fi prin zona traseului …

Totul poleit in alb-argintiu de chiciura si promoroaca, dadea un farmec aparte peisajului … iar eu grabit tot furam cadre-foto. la intamplare, bucurandu-ma de privelisti care mai de care, mai frumoase si mai spectaculoase.

Jos se vede de acum clar Sinaia, unde trebuie sa si ajung pana la caderea intunericului . Of, of !…

Mai jos prin padure, pe traseul Piciorul Pietrei Arse, erau doar putine urme ce trada trecerea unor turisti  si  de asemeni tot mai rar urme de animal salbatic,  razlete pe pudra zapezii .

 

Poiana Stanii, prin care trec val vartej de frica noptii ce avea sa vina, dupa ce si ultimile raze ale soarelui deveneau tot mai rare, … si tot cobor si iar cobor, intalnid si 2 turisti razleti ce urcau catre Poiana, si care la drept vorbind chiar ma mira, minunandu-ma … dar ma rog, fiecare alege sa isi petreaca noaptea cum doreste.

…Eu vreau sa ajung in oras, pentru ca imi amintesc si de ceva obstacole undeva prin apropierea Castelului Peles, unde candva, intr-o primavara am intalnit niste caini rataciti si nu as vrea sa mai repet acea intamplare, cum s-ar spune.

Uite ca … usor, usor, soarele a disparut definitiv de pe versantii Baiului din fata, semn ca a apus. . .       Zaream lumina astrului printre copaci, timida cei drept, dar suficient incat sa trag speranta ca nu voi fi prins de noapte, in padure … Si nu am fost, ce-i drept ! … Iesind odata cu inserarea de pe traseu, fix langa Peles.

… Asadar, inchei cu bine toata aceasta drumetie si totodata povestirea de fata … Iolariiiiii !

In fine, dupa ce am trecut de Cazinou si am ajuns la Gara Sinaia, aveam sa descopar o alta surpriza a zilei, si anume, Trenul Regal, stationat pe prima liniea in vederea vizitarii acestuia .Urma sa plece a doua zi, de Ziua Nationala a Romaniei >”1 Decembrie”<, prin tara.

… Iata dar si filmul povestirii acesteia, unde se pot vizualiza mult mai multe imagini ale drumetiei, presarate cu secvente video ale momentului, insotit de mici efecte de sunet caracteristic muntelui pe acorduri muzicale, care sa bucure cumva simturile, cufundand usor in visare prin puterea imaginatiei personale.

Este daca vreti, un alt mod de prezentare al povestirii de mai sus, care sa ajunga cumva mai aproape de sufletul privitorului, al iubitorului de frumos.

 

 

Cu multa pretuire si mult drag, pentru prietenii nostrii cu suflet frumos !

MULTUMESC !!!

 

 

Comments

comments