SUS IN MUNTII BAIULUI

Intoarcere prin primavara

Alegerea momentului, de a porni in cautarea unor noi cadre foto, sau de a scrie ?…

Ei bine, decid sa scriu, deci, ceva de prin aventura vietii, daca pot numi astfel povestirea ce urmeaza si  care as putea spune acum, ca a fost cu adevarat o drumetie de curaj, asumata catre necunoscutul inaltimilor, din Muntii Baiului.

Toate acestea, deoarece singur fiind, m-am incumetat sa urc in acesti munti pentru intaia data, nestiind multe despre ei pe atunci si toate acestea intamplandu-se in cursul saptamani, pe cand era imposibil sa intalnesti, ori sa vezi tipenie de om prin acesti munti. Ceia ce s-a si intamplat, dealtfel.

Asa ca, sa incepem cu inceputul.

Undeva pe la orele noua dimineata, porneam hotarat catre traseul Piscul Cainelui, din Gara Sinaia.

Toate bune si frumoase, intr-o zi minunata de primavara, pornesc de la baza muntelui, pe cand soarele sclipitor si florile intalnite pe drum, imi indemnau pasii catre necunoscutul inaltimilor.

…

Pas cu pas, urmez drumul forestier prin padure si ajung in zona fostei Cabane Piscul Cainelui (inchisa publicului), si devenita zona privata, … de unde tot mai sus, intr-un continuu urcus sustinut pe cararea traseului, atingand altitudini tot mai mari, in timp ce farmecul si linistea padurii ma surprinde la fiecare pas.

Miscari ciudate, din adancul paduri , imi atrag atentia la un moment dat, dar… cu mult curaj am continuat sa merg si mai departe, asa incat am urcat mai sus, tot mai aproape de golul alpin.

Daca sa zicem, … ursul m-a vazut urcand pe carare,  bine zic, ca si-a vazut de ale lui si m-a lasat sa-mi vad si eu de ale mele, incat,… ajuns sus, catre marginea padurii, sa-mi bucur privirile si sufletul cu minunatele flori de primavara si cu verdele prazuliu, din frunzisul pomilor.

Fazele primaverii, fiind pe portiuni si episoade, diferentiat, in ce priveste parcursul drumului de pana acum, si tot asa … mai departe, cu impresia de intoarcere in timp, … cu fiecare pas.

De la nebunia culorilor lunii mai, in evolutia naturii de la poalele muntelui, intr-o usoara si continua diminuare, catre un inceput de martie, pe masura ce luam altitudine, urcand mai sus. Totul era atat de minunat ….

Ajuns dar, in golul alpin, iata-mi in sfarsit dorinta implinirii, de a putea observa tot mai bine spectacolul prahovean al abruptului Muntilor Bucegi.

Aici, cineva chiar s-a gandit la drumetul obosit, confectionand o masa cu canapele pentru popas, din trunchiuri groase de copac, taiate pe jumatate si frumos amenajate.

Traseul continua si nu e vreme de pierdut (daca tot am urcat), incat sa pot vedea si fotografia cat mai multe cadre cu impresiile acestei drumetii.

Vremea este superba, iar traseul se continua o buna bucata de timp pe o coama marginita de paduri. Foioase pe de o parte si zade, pe cealalt parte, la o distanta relativ mica de poteca…

Ajung langa o cruce din fier forjat, ma opresc citesc si ma minunez, gandindu-ma mai mult la viata si la toata aceasta bucurie de a te putea bucura de natura si de fiecare floricica, in cazul de fata.

Usor, usor, ma indrept catre un prim varf, lasand in urma padurile, si verdele tot mai timid.

Arunc priviri ratacite catre zari si bucuria imi umple sufletul, descoperind peisaje interesante, oferite de culmile aparent domoale ale Muntilor Baiului, dar si de panorama vederii Meridionalilor, respectiv a  Bucegilor, cu ale sale puncte de interes turistic: Releul Costila, Crucea de pe Caraiman, Platoul, Cota 2000 de la Sinaia, Vf. Vanturis si multe, multe altele.

Sa tot privesti si sa-ti bucuri sufletul, cu tot acest spectacol, montan. Si cum ai putea mai bine, decat atunci cand faci si o pauza de masa. Zis si facut.

Ma aflam fix intr-un varf, langa o mica borna geodezica ce indica respectivul varf. Am scos in graba cateva alimente, incat sa ma hranesc in tihna, admirand intreg peisajul din jur.

In timp ce serveam cate ceva d’ale gurii, admiram cu nesat prin jur, si imi este dat sa vad, in apropiere un palc de floricele albe, care m-au si inspirat instantaneu pentru o fotografie, care sa aiba in plan departat albul culmilor Bucegilor, in contrast cu acestea.

Nu stau pe ganduri, las totul la voia intamplarii si pornesc cu aparatul foto catre florile respective.

In timp ce ma chirceam in fel si chip, trantit la firul ierbii, incat sa prind cadrul cel mai bun, brusc aud si vad totodata, doi corbi imensi, care aveau orece interes fata de ceia ce lasasem eu la varf, de acum, nesupravegheat.

Se tot agitau invartindu-se in cerc deasupra locului cu pricina, caraind zgomotos, cu intentia clara de a fura ceva de pe acolo.

Borseta cu acte, lasata la voia intamplarii, a fost teama care mi-a dat fiori reci pe sira spinarii si cred ca va puteti imagina, reactia mea. Putea fi orice si odata ridicat in vazduh, recuperarea ar fi fost imposibila.

Plin de furie, am alergat intr-un suflet pana acolo, strigand pentru a le speria asa incat pasarile cerului nu au mai indraznit sa se apropie, asa cum mai devreme intentionau sa faca, destul de hotarate.

A fost o lectie dura, analizand consecinta clipei de neatentie, fix acolo unde ai putea crede ca nu se poate intampla nimic.

Ascensiune continua si curand ajung tot mai aprape de culme, bucurandu-ma de bucati mari de zapada netopita si branduse razlete. Depasisem de mult Vf. Piscul Cainelui de1658 M.alt., fiind undeva aproape de un alt Vf., al Mierlei la 1660 M.alt. si de unde deja aveam vizibilitate catre cealalta parte a masivului, respectiv catre Valea Doftanei si mai departe pana la Ciucas.

Ademenit de noile imagini ale peisajului din vale, pornesc sa cobor printre zonele cu zapada tot mai jos, ademenit de pajistile mov, pline de branduse si presarate de suvoaie repezi si subtiri de apa, datorita topirii portiunilor cu zapada.

Era ca intr-un vis din care nu imi doream inca sa ma trezesc, nefiind deranjat de nimeni si de nimic, astfel incat sa pot fotografia oricum si oricat de mult, fara priviri curioase care sa-ti spioneze activitatea si comentarii rautacioase, ori zoreala …

Toata aceasta concentratie in ale fotografiatului, facura brusc trezirea in realitatea muntelui, odata cu sperietura reciproca, a mea si a unei vulpi singuratice, care nu mi-a simtit prezenta decat de ultim moment, (adica tarziu), zbughid-o brusc din apropiere si taindu-mi efectiv, drumul urmat.

Ce sa mai fotografiezi intr-o astfel de situatie … Cum sa te mai poti concentra pe subiect, dupa o asa sperietura de moment.

Ei da, … dupa intalnirea cu vulpea de altitudine si dupa ce am mai arucat cateva priviri ratacitoare prin zona, catre Valea Doftanei, incep urcusul de intoarcere catre Vf. Mierlei, deoarece bag seama ca s-a cam inorat brusc, iar pe munte vremea devine imprevizibila destul de repede.

Pe drumul de intoarcere, noile peisaje cu nori pufosi si imaginea Bucegilor, in toata splendoarea lor.

Cobor destul de repede, grabind pasul de teama ploii si trec pana si de Vf. Piscul Cainelui, incat curand ajung la padurea de zade, furand din cand in cand cate o fotografie ratacita, a peisajului din jur.

Asa, ajung din nou la crucea din fier forjat si undeva la ceva distanta, descopar un ciolan (os mare), pe care nu-l pot identifica, dar presupun a fi de la ‘vreo salbaticiune.

Nori pufosi in nuante de gri si o linistea sfasietore invaluia locul, osul si crucea, cam mult totusi, ca sa controlezi calmul firesc, mai cu seama ca nu intalisem tipenie de om de la 9. dimineata.

Trecut de orele 16.00, inca mai aveam traseu de facut pana in Sinaia, iar acesta urma a fi prin padure intr-o coborare sustinuta.

Teama de a intalni ursul, era prezenta in subcostient … dar nu aveam de ales si trebuia sa-mi fac curaj ca sa pot depasi starea respectiva.

Ajuns la drumul forestier, intr-o mare gona prin padurea intunecata, iata ca timid reapare si soarele, patrunzand usor in mici fante de lumina, prin desisul padurii. Starea de siguranta, revenind.

Obosit dar multumit, paraseam traseul,… ajungand la capatul acestuia, in statiune.

Curios este ca,  primii oameni intalniti (localnici), m-au intrebat de unde vin.

Iar eu le-am raspuns cu multa bucurie si oarece madrie …

– De la varf !

– Singur ?

– Da !

– Bravo D-le, ai avut curaj …

 

…

Iata dar povestea de mai sus, zugravita si in acest clip.